inapoi

 

O R D I N  Nr. 604

din 25.08. 2006

 

privind  stabilirea  tarifelor  pentru  efectuarea  controlului, certificării, înregistrării, supravegherii, monitorizării și  acreditării  pentru producerea, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și pentru efectuarea testelor de calitate ale semințelor și materialului săditor

 

        Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale,

  în baza prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității, comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de plante,

văzând Referatul de aprobare nr. 90854 din 21.08.2006 al Direcției Generale Implementare Politici Sectoriale și de Piață,

în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cu modificările și completările ulterioare,

                                         emite următorul:

O R D I N:

 

        Art.1. – Se stabilesc tarifele pentru efectuarea controlului în vederea certificării culturilor de sămânță și material săditor, înregistrării, supravegherii, monitorizării și acreditării unor activități ale operatorilor economici pentru producerea, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor și a materialului săditor, reprezentând contravaloarea prestațiilor efectuate de personalul  inspectoratelor teritoriale pentru calitatea semințelor și a materialului săditor și al Laboratorului Central pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor, prevăzute în anexa nr. 1.

         Art.2. – Se stabilesc tarifele pentru testele de calitate și alte prestații privind certificarea semințelor și materialului săditor efectuate de personalul inspectoratelor teritoriale pentru calitatea semințelor și a materialului săditor și al Laboratorului Central pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor, prevăzute în anexa nr. 2.

         Art.3. – Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

         Art.4. – Tarifele prevăzute în anexele nr.1 și 2 nu conțin taxa pe valoarea adăugată.

         Art.5. – Inspecția Națională pentru Calitatea Semințelor va difuza prezentul ordin celor interesați, iar inspectoratele teritoriale pentru calitatea semințelor și a materialului săditor și Laboratorul Central  pentru  Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor vor aplica prevederile prezentului ordin

       Art.6. – La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 228/2003 privind stabilirea tarifelor pentru efectuarea controlului, certificării, înregistrării, supravegherii, monitorizării și acreditării pentru producerea, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și pentru efectuarea testelor de calitate a semințelor și materialului săditor, cu modificările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 / 2 aprilie 2003.

        Art.7. – Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I și va intra în vigoare în termen de 5 zile de la data publicării.

M I N I S T R U,

Gheorghe  FLUTUR 

 

Anexa nr. 1

 

T A R I F E L E

pentru efectuarea controlului în vederea certificării culturilor de sămânță și material săditor, înregistrării, supravegherii, monitorizării și acreditării unor activități ale operatorilor economici pentru producerea, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor și materialului săditor

 

CAPITOLUL I

Controlul culturilor semincere și material săditor în vederea certificării

 

Nr.

crt.

Cultura sau grupa de culturi

Tarif

(RON / ha)

1

Grupa Cereale păioase

15.5

2

Porumb, sorg și floarea soarelui - lot de hibridare și LC

46.4

3

Grupa Oleaginoase și textile cu excepția florii-soarelui

17.4

4

Floarea-soarelui (soi)

17.6

5

Grupa Plante furajere

17.8

6

Sfecla de zahăr și furajeră  

- an I (butași)

24.9

- an II

19.8

7

Cartof                    

 

52.8

8

Grupa Legume      

                               

- cu bob mic

54.9

- cu bob mare

24.9

9

Grupa Legume – lot de hibridare

                                     

- tomate și ardei

429.0

- alte legume hibride

178.2

10

Material ornamental - Flori

145.2

11

Plante medicinale și aromatice (cu excepția celor cuprinse în alte grupe)

15.9

12

Material săditor viticol 

- butași portaltoi

43.7

- coarde altoi

49.5

- vițe înrădăcinate

- material la ghivece / bucată

166.3

0.2

13

Material săditor pomicol

și ornamental

- ramuri altoi /ha

118.8

  / pom marcat

0.4

- sâmburi și semințe /ha

84.5

   / pom marcat

0.6

- marcote, butași și drajoni

124.5

- puieți portaltoi și butași înrădăcinați

150.5

- câmp I de pepinieră

134.7

- câmp II, III etc de pepinieră

253.5

- material la ghivece / bucată   

0.2

- stoloni de căpșuni 

92.4

- material de căpșun la ghivece / bucată

0.1

14

Material săditor        

de hamei                   

- plantații de butași

34.1

- butași înrădăcinați

- material la ghivece / bucată

162.4

0.2

NOTĂ: 1. Fracțiunile de suprafață, rotunjite la două cifre după virgulă la ha, se tarifează proporțional, dar nu mai puțin de 0,5 ha pentru pozițiile nr. 1-7 din tabel și de 0,05 ha pentru pozițiile nr.8-14 din tabel.

            2. Pentru solicitările de inspecție în câmp, efectuate după expirarea termenului stabilit de 1 decembrie pentru culturile de toamnă și 1 mai pentru cele de primavară, respectiv 15 iunie pentru culturile semincere de butași de sfeclă și cicoare industrială, dar nu mai târziu de data de 30 aprilie a anului următor pentru culturile însămânțate în toamna anului precedent și 31 mai pentru culturile de primăvară, respectiv 30 iunie pentru culturile semincere de butași de sfeclă și cicoare industrială, tarifele se majorează cu 50%. După data de 30 aprilie pentru culturile însămânțate în toamna anului precedent și 31 mai pentru culturile de primăvară tarifele se majorează cu 100 %.

            3. Tariful pentru fiecare ha suprafață nedeclarată se majorează de 3 ori, luându-se în considerare rotunjirea suprafeței  cuprinsă între 0,5-1,0  ha ca echivalentă unui ha.

            4. Tariful pentru un control suplimentar la cerere sau pentru corectarea lucrărilor în câmp sau la cererea de reinspecție se majorează cu 50% la primul control și cu 100% la fiecare din urmatoarele controale.

CAPITOLUL II

Controlul în vederea înregistrării, acreditării, supravegherii și monitorizării

unor activități ale operatorilor economici

 

Specificație

U.M.

Tarif

(RON/ U.M.)

1. Controlul în vederea înregistrării operatorilor economici pentru:

    a) producere

RON/ obiectiv

239.2

    b) prelucrare

239.0

    c) comercializare

239.0

 

2. Supravegherea și monitorizarea operatorilor economici pentru:

    a) acordarea vizei anuale

RON/autorizație

206.0

    b) instruirea personalului

RON/pers./zi

41.0

    c) testarea pregătirii profesionale a personalului operatorilor economici

RON/pers.

50.8

 

3. Controlul în vederea acreditării pentru efectuarea inspecției în câmp

    a) verificarea dosarului

RON/pers.

89.0

    b) testarea cunostințelor

RON/pers./specie

50.8

    c) verificarea în teren și întocmirea raportului de audit

RON/pers./specie

820.2

4. Controlul acreditării pentru ridicarea probelor în vederea testării în laborator/grupa de specii

a) verificarea dosarului

RON/pers.

89.0

b) testarea cunostințelor

RON/pers.

50.8

    c) testarea practică și întocmirea raportului de audit

RON/pers.

1561.0

 

5. Controlul acreditării unui laborator pentru testarea semințelor

    a) verificarea cererii și a Manualului Calității

    b) testarea cunoștințelor

RON/laborator

RON/pers.

356.2

50.8

    c) verificarea practică a efectuării testelor de laborator

RON/specie

2463.0

    d) verificarea practică a managementului, dotării și întocmirea raportului de audit – fără cazarea, transportul și diurna auditorilor

Notă:

 Transportul, cazarea și diurna auditorilor se facturează suplimentar tarifului de la litera d).

RON/laborator

535.0

 

6. Pentru supravegherea și monitorizarea persoanei acreditate pentru efectuarea inspecției în câmp conform reglementărilor specifice în vigoare, tarifele se echivalează cu tarifele prevăzute la cap.I, în funcție de specie sau grup de specii.

7. Pentru supravegherea și monitorizarea persoanei acreditate pentru ridicarea probelor din loturile de sămânță în vederea efectuării testelor de laborator conform reglementărilor specifice în vigoare, tarifele se echivalează cu tarifele prevăzute în anexa 2 – cap. I și V.

8. Pentru supravegherea și monitorizarea laboratorului acreditat pentru testarea semințelor conform reglementărilor specifice în vigoare, tarifele se echivalează cu tarifele prevăzute în anexa nr. 2, după caz.

 

NOTĂ:

1. Tarifele de la punctul 1 din tabel se majorează cu 50% pentru al doilea control în vederea înregistrării, iar pentru următoarele cu 100%;

2. Tarifele de la punctul 2 litera c) din tabel se majorează cu 50% pentru prima retestare a pregătirii profesionale, iar pentru următoarele retestări cu 100%.

3. Tarifele de la punctele 1 și 2 lit. b) și c) din tabel se majorează cu 100% pentru prestările în regim de urgență în termen de 48 de ore,  și cu 50% la punctul 2 lit a) din tabel.

 

           


Anexa nr. 2

 

T A R I F E L E

pentru testele de calitate și alte prestații privind certificarea

 semințelor și materialului săditor

 

CAPITOLUL I

Teste curente

 

Nr.

crt.

Grupa de specii

Puritatea

 

(RON/test)

Germinația

 

(RON/test)

Umiditatea

 

(RON/test)

Starea fitosanitară

(RON/test)

1

Grupa Cereale

24.6

26.0

8.6

20.5

2

Grupa Oleaginoase și textile cu bob mare

25.0

27.5

8.6

18.0

3

Grupa Oleaginoase și textile cu bob mic

27.2

27.0

8.6

18.0

4

Grupa Plante furajere – graminee anuale

26.5

25.2

8.6

18.7

5

Grupa Plante furajere – graminee perene

37.4

26.8

8.6

18.7

6

Grupa Plante furajere – leguminoase anuale

23.6

25.0

8.6

18.7

7

Grupa Plante furajere –leguminoase perene

38.3

28.3

8.6

18.7

8

Sfeclă - șlefuită

  - încrustată sau drajată

25.5

  39.6

27.5

  33.0

8.6

  13.2

21.2

  21.2

9

Grupa Legume cu bobmare

24.9

26.8

8.6

18.0

10

Grupa Legume cu bob mic

28.6

28.1

8.6

18.0

11

Material ornamental și forestier

- cu bob mare

24.9

26.8

8.6

18.0

12

Material ornamental și forestier

- cu bob mic

29.4

26.8

8.6

18.0

13

Plante medicinale și aromatice (inclusiv tutun)

40.4

26.8

8.6

18.0

 

NOTĂ:

1. Semințe cu bob mare sunt semințele care sunt egale sau depășesc mărimea bobului de grau ;

2. Semințe cu bob mic sunt semințele care sunt mai mici decât bobul de grâu.

3. Tarifele de la punctele 1 – 13 din tabel se majoreazâ cu 50 % pentru prestații în regim de urgență, respectiv eliberarea rezultatelor în termen de 48 ore pentru puritate, umiditate, masa 1.000 boabe și în termenul minim prevăzut de metoda de analiză oficială pentru germinație și stare fitosanitară, de la data și ora primirii probei.

4. Tarifele de testare prevăzute în tabel pentru eliberarea certificatului ISTA se majorează cu 50%.

5. Repetarea testării probei, la cerere, se majorează cu 50%.

6. Repetarea testării unei noi probe din același lot se majorează cu 100%.

7. Testele efectuate în vase de vegetație la pământ sau nisip se majorează cu 50%.

8. La mixturi se aplică tariful testului efectuat  pentru fiecare component.

9. Tarifele din coloana nr. 2  pentru determinarea purității la sămânța necondiționată  se majorează cu 100%.

          10. Tarifele din coloana nr. 3 pentru testarea parțială sau informativă a germinației, atunci când testul de puritate nu se solicită, se suplimentează cu 25% din tariful testului de puritate pentru fiecare specie analizată.

 

CAPITOLUL II

Alte teste

 

        Nr.

crt.

S p e c i f i c a ț i e

Tarif

(RON/test)

1

Masa 1.000 boabe sau număr boabe/kg

7.8

2

Determinarea greutății hectolitrice

2.9

3

Cuscută

37.6

4

Cold-test (testul la rece)

47.4

5

Determinarea viabilității

47.4

6

Determinarea autenticității

47.4

7

Determinarea sticlozității, procentului de coji

32.5

8

Verificarea calității exterioare a probei din lotul de material vegetativ de înmulțire și plantare, inclusiv cartoful de sămânță

22.7

9

Testare virotică la cartof  în laborator *)

 - metoda Eliza :

 

       - la 100 de tuberculi

211.2

       - la 200 de tuberculi

316.8

 - metoda vizuală

145.2

10

Testarea virotică la materialul săditor pomicol și viticol*) :

       - metoda Eliza test/probă

 

 

44.9

 

NOTĂ:

            1. Tarifele de la punctele 1-10 din tabel se majorează cu 50 % pentru prestații în regim de urgență, respectiv eliberarea rezultatelor în termen de 48 de ore pentru: masa 1000 boabe, determinarea greutății hectolitrice, cuscută, viabilitate, autenticitate, sticlozitate +procentul de coji, și în termenul minim prevăzut pentru metoda de analiză oficială pentru cold-test, testare virotica la cartof în laborator și testarea virotică la material săditor pomicol și viticol.

            2. Tarifele de testare prevăzute în tabel pentru eliberarea Certificatului ISTA se majorează cu 50 %.

            *) Tariful pentru testarea virotică a probelor recepționate după data de 15 septembrie se majorează astfel : cu 50 % până la data de 30 septembrie ; cu 100% între 1 octombrie și 31 octombrie ; cu 150% între 1noiembrie și 30 noiembrie ; dupa 30 noiembrie cu 200%.

În cazul repetării testării, la cerere, tariful se majorează cu 50%.

 

 

CAPITOLUL III

Teste speciale la cerere sau în caz de litigiu

 

Nr.

crt.

S p e c i f  i c a ț i e

Tarif

(RON/test)

1

Calibrare probă

74.4

2

Analize în caz de litigiu și expertize

335.3

3

Electroforeză

792.0

 

 

CAPITOLUL IV

 Teste speciale la semințele de sfeclă de zahăr

 

 

Nr.

crt.

S p e c i f  i c a ț i e

Tarif

(RON/test)

1

Analize citologice

198.0

2

Analize de monogermie

63.4

3

Analize de impurități genetice

74.5

 

 

CAPITOLUL V

 Prestații privind certificarea semințelor și materialului săditor

 

Nr.

crt

S p e c i f  i c a ț i e

U/M

Tarif

(RON/UM)

1

Plombare (sigilare)

RON/ambalaj

0.8

2

Ridicarea și sigilarea

probelor

a) manuală

 

 

- la saci obisnuiți

RON/sac sondat

0.4

- la saci jumbo

RON/sac sondat

3.1

- în vrac

RON/lot

14.4

- la ambalaje mici (cutii, săculețe, pungi, plicuri)

RON/ambalaj sondat

0.4

- material săditor

RON/eșantion

6.2

b) automată

RON/eșantion

13.2

3

Certificarea lotului (recepția finală, înainte de livrarea lotului)

- soiuri

RON/kg

0.002

- hibrizi și plante furajere

RON/kg

0.02

- cartof

RON/kg

0.002

- material de înmulțire

RON/bucată

0.02

- material de plantare

RON/bucată

0.009

4

Certificarea prin supraveghere la reambalare sau la aplicarea vignetelor/ 8 ore

RON/lot £ 100 kg

34.7

RON/lot =101-1.000 kg

55.5

RON/lot =1.001-10.000 kg

69.3

RON/lot >10.000 kg

103.9

5

Redactare și imprimare de documente (certificate)

RON/bucată

5.5

6

Redactare și imprimare de etichete (certificate)

RON/bucată

0.2

7

Redactare și imprimare de vignete (certificate)

RON/bucată

 

0.06

8

Redactare și imprimare vignete de verificarea germinației

RON/bucată

0.04

9

Aplicarea vignetelor (certificate) cu personal propriu

RON/ambalaj

0.08

10

Aplicarea vignete de verificarea germinației cu personal propriu

- la saci

RON/sac

0.08

- la ambalaje mici

RON/ambalaj

0.04

11

Imprimare formular adeverință de transport

RON/set

0.3

12

Imprimare formular adeverință de transport plus redactare și imprimare parțială sau totală a conținutului

RON/set

0.4

13

Imprimare formular certificat de calitate al furnizorului

RON / set

0.5

14

Imprimare formular certificat de calitate al furnizorului plus redactare și imprimare parțiala sau totală a conținutului

RON / set

0.8

15

Copii formulare și documente publice

RON/pagină

0.3

           

 

NOTĂ:

1. Tarifele de la punctul 4 din tabel se majorează astfel : pentru următoarele 8 ore la același lot cu 50%, iar pentru timpul care depășește 16 ore la același lot cu 100% ;

2. Tarifele de la punctele 5 – 10 din tabel nu includ valoarea formularelor și etichetelor.

            3. La solicitarea de suplimentare a numărului de etichete pentru același lot tarifele de la pct. 5, 6 și 7 din tabel se majorează cu 100%.

            4. Tarifele pentru etichetele prevăzute la punctele 5 – 8 din tabel imprimate de firma acreditată este de 0.02 RON/etichetă.

            5. În cazul ridicării automate a probelor:

-         prima verificare = 195.3 RON/aparat/specie

-         verificarea lunară = 100 RON/aparat/specie

6. Tarifele prevăzute la pct.2 din tabel, pentru ridicarea și sigilarea la cerere a unui nou eșantion din același lot, se majorează cu 100%.